Warning: fread(): Length parameter must be greater than 0 in /home/festival/public_html/front/core/statisticsController.php on line 19Warning: fread(): Length parameter must be greater than 0 in /home/festival/public_html/front/core/statisticsController.php on line 19 Festivalul Roman - Zalău | Prezentare

Festivalul Roman Zalau porolissum

Prezentare

Prezentare

Proiectul "Promovarea Festivalului Roman Zalău Porolissum - instrument de promovare a siturilor arheologice din municipiul Zalău" a fost inițiat de municipiul Zalău în anul 2010 ca urmare a nevoii de dezvoltare a instrumentelor de promovare a Municipiului Zalău la nivel național, în condițiile constatării unui deficit de imagine a municipiului, chiar și în rândul propriilor locuitori.


Oportunitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru promovarea produselor turistice specifice unei comunități a reprezentat șansa pentru a experimenta noi modalități de prezentare a orașului în fața unui public național. Dintre produsele turistice identificate la nivelul municipiului și care răspundeau și cerințelor ghidului de finanțare, municipalitaea a ales să se axeze pe siturile arheologice din perioada antică. Alegerea a fost determinată și de existența în apropierea municipiului a două castre romane (Moigrad - Porolissum și Bucium), dar și de organizarea în Municipiului Zalău încă din 2005 a Festivalului Roman Zalău Porolissum.


În consecință, în luna mai 2010 a fost depusă cererea de finanțare pentru proiectul "Promovarea Festivalului Roman Zalău Porolissum - instrument de promovare a siturilor arheologice din municipiul Zalău" în cadrul Programului Operațional Regional, Axa 5 "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul major de intervenţie 5.3. "Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică". Contractul de finanțare a fost semnat în iulie 2011.


Durata proiectului este de 27 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 1.029.096,20 lei, finanțarea fiind asigurată prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, bugetul de stat și bugetul local.


Proiectul își propune ca prin intermediul mai multor instrumente de marketing, să promoveze siturile arheologice din perioada antică, mai exact cele de proveniență romană, și care sunt situate pe teritoriul Municipiului Zalău și în împrejurimi. Scopul este creșterea vizibilității acestora la nivel național și creșterea numărului de turiști.

 

Festivalul Roman este prin sine un astfel de instrument de promovare, poate cel mai eficient la scară largă. De aceea proiectul cuprinde printre activitățile sale organizarea a două ediții de Festival, în 2012 și 2013. Noutatea pe care o aduce proiectul pentru cele două ediții de festival constă în organizarea de competiții sportive, a unor spectacole de teatru și organizarea în 2013 a unei conferințe științifice.

 

Alte instrumente de marketing, unele noi pentru Municipiul Zalău, sunt:

  • Participarea la 4 târguri de turism, la Cluj și București 
  • Realizarea unui film de promovare a Municipiului Zalău, sitului arheologic Porolissum și Festivalului Roman și inscripționarea sa pe 2000 de DVD-uri
  • Realizarea unei emisiuni turistice și difuzarea sa la un post TV cu acoperire națională, în perioada premergătoare Festivalului Roman.

 

De asemenea vor fi realizate o serie de materiale promoționale, care vor promova atât situl arheologic de la Porolissum, cât și Festivalul Roman Zalau Porolissum, și care vor fi distribuite în timpul Festivalului și în cadrul târgurilor de turism. Va fi de asemenea realizat un site dedicat Festivalului Roman.


O altă noutate adusă de proiect va fi realizarea unui studiu de impact al Festivalului și proiectului asupra pieței turistice locale. Astfel vom încerca să determinăm profilul turistului care vizitează municipiul Zalău, impactul diverselor instrumente de marketing folosite, inclusiv prin monitorizarea prezenței Municipiului la târgurile de turism.


Pe lângă rezultatele ce vizează creșterea vizibilității la nivel național a Municipiului Zalău, sitului arheologic Porolissum și Festivalului Roman, cu implicații directe asupra numărului de turiști, este de așteptat ca proiectul să contribuie la îmbunatățirea experienței și practicilor municipiului în domeniul promovării turistice și marketingului urban.


Informații detaliate despre proiect și derularea sa se pot găsi accesând următorul link: http://www.zalausj.ro/ro/programe.htm.


Alte informații despre Programul Operațional Regional puteți găsi accesând http://www.inforegio.ro/.

 

Înapoi


Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter și veți fi la curent cu ultimele informații.

Abonare

Abonare prin RSS
Lupa CapitolinaLupte între daci și romani la Porolissum