Warning: fread(): Length parameter must be greater than 0 in /home/primaria/www/festivalulroman/front/core/statisticsController.php on line 19Warning: fread(): Length parameter must be greater than 0 in /home/primaria/www/festivalulroman/front/core/statisticsController.php on line 19 Festivalul Roman - Zalău | Prezentare

Festivalul Roman Zalau porolissum

Prezentare

Dacia Porolissensis a fost una dintre provinciile romane formate pe teritoriul României în urma reorganizării provinciei Dacia, pe vremea împăratului roman Hadrian (117-138 p.Chr.). Pe lângă Dacia Porolissensis, fosta provincie Dacia mai cuprindea provinciile Dacia Superior şi Dacia Inferior.


Motivul reorganizării Daciei au fost atacurile repetate ale sarmaţilor iazygi şi roxolani, care au modificat nevoile militare strategice ale provinciei romane înfiinţate la nordul Dunării în anul 106 p.Chr. Prin această reorganizare, cele trei noi provincii se puteau apăra mai uşor împotriva atacurilor barbarilor. Reorganizarea a fost inițiată în anul 118 p.Chr., de către guvernatorul Q. Marcius Turbo. Noutatea consta în faptul că fiecare nouă provincie îşi avea armata proprie, acţionând independent.


Provincia Dacia Porolissensis era condusă de către un guvernator cu rang ecvestru, procurator Augusti. El avea în subordine doar trupe auxiliare şi nici o legiune. Nu se subordona în nici un fel legatului pro praetore de la Apulum. Procuratorul provinciei îşi avea reşedinţa la Porolissum.
Ca suprafaţă, Dacia Porolissensis cuprindea teritoriul aflat la nord de râurile Mureş şi Arieş, fiind desprinsă din nordul fostei provincii Dacia Augusti.


Prima atestare documentară a Daciei Porolissensis este făcută la data de 10 august anul 123 p.Chr., în diploma de la Gherla, dar cel mai probabil a fost înfiinţată în anii 118, când a apărut şi Dacia Superior.
Această organizare teritorială va fi menţinută până pe vremea împăratului Marcus Aurelius (161-180), când provinciile dacice vor fi restructurate din nou, ca urmare a noilor nevoi strategice militare.

 

Trupele romane staţionate în Dacia Porolissensis: click aici


Castrul roman de la Porolissum se întinde pe teritoriul administrativ al localităţii Moigrad, com. Mirşid şi al localităţilor Brebi şi Jac, com. Creaca, jud. Sălaj. Suprafața totală a sitului este de aprox. 500 ha, din care a fost cercetat doar o mică suprafață (sub 10%).


Capitală a provinciei romane Dacia Porolissensis, Porolissum a fost fondat probabil în vara anului 106 p. Chr. Certificatul de naştere al aşezării este reprezentat de diploma militară, descoperită aici. Eliberată la 10 august 106 p.Chr., aceasta se prezintă sub forma a două plăcuţe de bronz cu inscripţii în limba latină, certificând dobândirea cetăţeniei romane de către Marcus Ulpius Novantico, soldat într-o unitate militară a armatei romane din provincia Dacia. Știați că cetăţenia romană, cu toate drepturile ce rezultau din calitatea de cetăţean roman, era obţinută şi de membrii familiei militarului, ca răsplată pentru stagiul militar îndeplinit de acesta în armata romană?


Toponimul Porolissum, apreciat ca fiind de origine dacică, înseamnă "loc de trecere", "trecătoare", și este în strânsă legătură cu prezenţa în vecinătate a trecătorii "Poarta Meseșeană" - importantă cale de acces între spaţiul pannonic şi cel transilvan. Trecătoarea a avut o deosebită importanţă strategică şi militară, încă din antichitate. Știați că dacii, înainte de sosirea romanilor, au controlat tranzitul în trecătoare prin cetăţuia identificată arheologic pe dealul Poguior, ce domină locul, dar şi prin importanta davă (așezare) Porolissum, menţionată de anticul geograf grec Ptolemeu in lucrarea sa "Geografia"?


Porolissum s-a dezvoltat ca o aşezare civilă în jurul castrului militar roman, devenind mai apoi un prosper oraş de graniţă, cu un important potenţial economic, comercial şi de producţie, dar și un puternic focar de spiritualitate romană. Porolissum a avut astfel un important rol în iradierea civilizaţiei romane.


Știați că în alegerea amplasamentului unui castru se aveau în vedere principii şi criterii precise? În primul rând, amplasamentul fortificaţiei se alegea în raport cu anumiţi factori: configuraţia terenului, curenţii de aer, poziţia faţă de punctele cardinale principale şi faţă de graniţa, în vecinătatea căreia se afla, expunere la soare, drenajul natural al suprafeţelor etc. Amplasamentul era ales aşadar în baza unor reguli militare şi strategice precise. Hotărâtoare în alegerea locului unde urma să fie ridicat castrul a fost orientarea care i se putea da în raport cu principalele căi de comunicaţie, şi poziţia faţă de linia de demarcaţie a frontierei (în cazul celor amplasate în vecinătatea graniţei). Castrul prin orientarea sa, precum şi elementele sale, cum ar fi prelungirea arterei rutiere via praetoria şi a celorlalte drumuri principale ce ieşeau din fortificaţie, au fost o bază în stabilirea amplasamentului şi organizarii interne a vicus-ului militar ca aşezare civilă a sa.


Porolissum a dobândit statutul de municipium, în perioada împăratului Septimius Severus (193-211). Orașul a avut numele Municipium Septimium Porolissense. Se apreciază că în perioada respectivă avea o populaţie de aproximativ 20.000 de locuitori. Locuitorii săi se bucurau de condiţii de confort conform standardelor epocii. Aşezarea avea drumuri pavate cu dale de piatră, sistem de canalizare şi de aducţiune a apei în interiorul clădirilor locuinţă; locuințele erau prevăzute în multe dintre cazurile cercetate cu sistem de încălzire central cu hypocaustum (sistem antic de încălzire pe sub podea), cu ferestre cu geam de sticlă.


Oraşul a continuat să existe şi după anul 275 p. Chr. când provincia a fost părăsită de autoritatea imperială romană reprezentată de armată şi administraţie. Descoperirile întâmplătoare sau în urma cercetărilor arheologice sistematice de piese paleocreştine atestă aici existenţa unei comunitati creştine începând cu sec. IV p.Chr. Mai târziu, în sec. VII p. Chr., Porolissum a fost ocupat de slavi, care în drumul lor spre vest, au tranzitat trecătoare Porta Mesesina. Toponimul Moigrad este de origine slavă şi înseamnă "orașul meu", fapt ce atestă că slavii au găsit aici un adevarat oraş, la 400 de ani de la retragerea romană. Toponimul se păstrează până în prezent, fiind numele localității pe raza căreia rezervaţia arheologică se află în bună parte. Locuirea în spațiul anticului Porolissum este atestată arheologic şi în secolul X-XI p.Chr. Oraşul a fost părăsit în timp de populația sa, ca urmare a atacurilor migratorilor ce au tranzitat trecătoarea Porta Mesesina şi care în repetate rânduri, au devastat aşezarea.

 

Cele mai importante construcții, refăcute parțial în prezent, sunt:


Castrul roman

  • Era de formă dreptungiulară, cu turnuri la colţuri. Pe fiecare latură avea câte o poartă prevăzută cu două bastioane. Exterior zidului de incintă, pe anumite porţiuni, erau şanţuri de apărare. Castrul este cel mai mare castru de trupe auxiliare din Dacia romană (dimensiuni de 250 x 300 m). 
  • În interior, de la fiecare poartă, spre poarta opusă porneau drumuri (viae) care-i sectorizau suprafaţa. Drumurile principale din interior se intersectau în zona clădirii comandamentului, ale cărei urme pot fi văzute în prezent. Construcţie reprezentativă pentru castru, comandamentul (principia) adăpostea birourile comandantului şi ale ofiţerilor, care conduceau trupele, camera sacră a stindardelor, camera tezaurului, tribunalul militar, basilica, încăperi ce încadrau o curte interioară pavată cu dale de piatră, unde se aflau monumente închinate unor zei sau împăraţi. 
  • În spatele clădirii comandamentului se găseau construcţii care, după caz, puteau adăposti ateliere, depozite, grajduri pentru caii unităţii de cavalerie.
  • Lateral clădirii comandamentului, cu frontul spre via principalis (drumul principal), se găseau clădiri cu diferite destinaţii: locuinţa comandantului, un spital militar. 
  • În suprafaţa din faţa comandamentului se găseau dormitoarele militarilor garnizoanei. 
  • La Porolissum se găsea şi un bazin de apă ce putea asigura, în caz de asediu, apa potabilă necesară militarilor şi cailor unităţii de cavalerie. Alimentarea cu apă a bazinului se făcea prin contribuţia soldaţilor care în mod organizat, periodic, prin corvoadă, trebuiau să aducă un anumit număr de burdufuri cu apă. Tencuiala impermeabilă a bazinului asigura condiţiile stocării, în bune condiţii, a apei în interiorul său.

 

Amfiteatrul 

  • Este construcţia emblematică în lumea romană urbană. Adevărate replici ale Coloseumului de la Roma, amfiteatrele provinciale au fost simbolul culturii şi civilizaţiei romane și însemn al autorităţii romane. Amfiteatrul de la Porolissum, construit în afara castrului avea o capacitate de peste 6.000 de locuri și se înscrie în categoria amfiteatrelor provinciale mari. Construcţie impozantă, amfiteatrul este unul dintre cele trei amfiteatre cunoscute şi cercetate în provinciile dacice.

Pentru mai multe informații, puteți accesa site-ul www.porolisssumsalaj.ro.

 

Castrul roman de la Bucium

  • Castrul cu incintă de pământ și având dimensiunile de 128 x 160 m a fost construit de către coh I Augusta Ituraeorum și refăcut cu incintă de piatră de coh II Nervia Brittonum la începutul sec. al III-lea p Chr. Fortificaţia se află la N de localitatea Buciumi, la capătul unui platou înalt situat între văile Sângiorzului şi Lupului.
  • Colţurile castrului sunt orientate pe direcţia punctelor cardinale principale. Porta praetoria era orientată spre Valea Agrijului de azi, spre drumul ce venea dinspre Porolissum şi mergea spre Resculum, iar porta decumana era orientată spre frontieră.
  • Aşezarea civilă de tip vicus militar a castrului roman de la Buciumi este strâns legată de ridicarea castrului de pământ. Prin descoperirile de suprafaţă se pare că amplasamentul vicus-ului se găseşte la NE de fortificaţie, pe panta lină ce coboară spre Valea Mihăiesei de azi. Nu s-au făcut cercetări arheologice sistematice în vicus. Prezenţa construcţiilor în zona amintită este dovedită de bogatul material arheologic care se poate recolta la suprafaţă (material tegular de construcţii, fragmente ceramice, piese din metal). 
  • Suprafaţa vicus-ului este apreciată ca fiind de 2,5 ha.
  • În cele câteva sondaje arheologice realizate s-a evidenţiat prezenţa unei străzi principale ce este o extensie a drumului ce ieşea pe porta principalis sinistra, precum şi o reţea de străzi legată de această arteră principală (Gudea 1997, 62). 
  • Vicus-ul a existat în paralel cu garnizoana până în anul 275 p. Chr. când armata romană a fost retrasă din spaţiul provinciilor dacice. Nu se cunosc urme a unei locuiri postromane.


(Informațiile de mai sus au fost furnizate de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău)

 

Înapoi


Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter și veți fi la curent cu ultimele informații.

Abonare

Abonare prin RSS
Lupa CapitolinaLupte între daci și romani la Porolissum