Warning: fread(): Length parameter must be greater than 0 in /home/festival/public_html/front/core/statisticsController.php on line 19Warning: fread(): Length parameter must be greater than 0 in /home/festival/public_html/front/core/statisticsController.php on line 19 Festivalul Roman - Zalău | Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Festivalul Roman Zalau porolissum

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Sub influenţă germană pătrunde în Transilvania cu începere din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ideea înfiinţării unor muzee prin intermediul societăţilor culturale. Primele iniţiative privind înfiinţarea unei astfel de societăţi sunt semnalate la Zalău încă din anul 1878, însă abia pe 30 decembrie 1880 are loc şedinţa de constituire a Asociaţiei Muzeistice a comitatului Sălaj. Cu această ocazie avocatul Szikszai Lajos face publică intenţia de a dona colecţia personală structurată pe cinci domenii (documente, monede, ceramică, monumente din piatră şi bronz, exponate paleontologice) viitorului muzeu din urbea de la poalele Meseşului. Colecţia a fost expusă în câteva săli din clădirea Prefecturii (actualul sediu al Primăriei Zalău), însă mare parte din ea se pierde în vâltoarea evenimentelor din toamna anului 1918.

 

În anul 1923 ASTRA, prin preşedintele Nicolae Cristea reuneşte ceea ce a mai rămas din colecţia Szikszai cu o colecţie muzeală şcolară, organizând astfel cu aproximativ 100 de obiecte cu valenţe istorice un nucleu de muzeu. Ajuns în fruntea Despărţământului central judeţean al ASTREI, Leontin Ghergariu va obţine o clădire pentru Casa Culturală a „Astrei" unde au fost amenajate şi spaţii pentru un viitor muzeu în care au fost expuse alături de ceea ce a mai rămas din colecţia Szikszai şi artefacte descoperite la Porolissum ca urmare a reluării cercetării ştiinţifice din acest important sit arheologic sub conducerea profesorului Constantin Daicoviciu. Evenimentele nefaste din toamna anului 1940 fac să se piardă şi de această dată bună parte din obiectele expuse.


Prin decizia nr. 3438 din 15 mai 1951 este înfiinţat muzeul din Zalău. În anul 1951 Vasile Lucăcel devine director al instituției muzeale nou create și începe activitatea de colecționare a pieselor și de organizare a expoziției de bază. Un muzeograf (director) și o supraveghetoare vernisează, la 1 august 1952, prima expoziţie de bază a muzeului în două din cele patru spaţii alocate, beneficiind de o suprafaţă de expunere de aproximativ 72 m².


Ca urmare a creşterii colecţiilor prin donaţii (Leontin Ghergariu, Ana Teleki), achiziţii (Silviu Papiriu Pop, Szekely Bella), cercetări arheologice în principalele situri din judeţ dar şi prin alocarea unui nou spaţiu expoziţional (actuala locaţie) în intervalul de timp 1956-1976 au loc trei reorganizări semnificative a expoziţiei de bază (1956, 1961, 1971).


O nouă organizare a expoziţiei de bază are loc în anul 1986 când în actuala clădire vor rămâne exponate aparţinând istoriei şi etnografiei. Colecţia de artă contemporană a fost îmbogățită în chip fericit cu donaţia maestrului Ioan Sima. Ea beneficiază de un spaţiu nou situat pe strada Gheorghe Doja, nr. 6, cunoscut sub denumirea de Galeria de Artă „Ioan Sima", căruia i se va adăuga un nou corp de clădire ce va adăposti arta contemporană românească. Galeria a fost deschisă publicului vizitator începând cu data de 9 iulie 1981. Azi ea funcționează sub numele de Muzeul de artă "I. Sima".


Din anul 1990 până în prezent, din cauza tranziției și a crizei financiare nu s-a întreprins o reorganizare capitală a expoziției de bază până în anul 2010, când imobilul secției de Istorie „Vasile Lucăcel" din strada Unirii nr. 9 a intrat într-un proces de reabilitare capitală, ocazie cu care se va reorganiza și expoziția de bază, în conformitate cu noile cerințe ale publicului vizitator. La rândul ei, clădirea Galeriei de Artă „Ioan Sima" a fost restaurată în perioada 2007-2009.


În prezent patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău numără 221.208 bunuri de patrimoniu, organizate în colecții de arheologie, istorie, etnografie, artă și entomologie.

 

Pagina de internet: http://muzeuzalau.ro/
Telefon: 0260 61 22 23

Galerie Foto

Vas epoca bronzuluiVas de bronz - SagVas dacic pentru ritualuriRomul Ladea - Cap de copil. TeracotăAutoportret I. Sima 1949. Ulei pe pânzăCeramica de ZalăuExpoziția de bază Muzeul de artă Ioan SimaExpoziția de bază Muzeul de artă Ioan SimaFructieră dacicăIcoană pe sticlă - NiculaLanț de bronz - depozitul de la GuruslăuPintandera (ștampilă) neolitic - ZauanStatuetă romană din bronz - Zeul MarteTopor - epoca bronzuluiVenus de la Zauan
Înapoi


Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter și veți fi la curent cu ultimele informații.

Abonare

Abonare prin RSS
Lupa CapitolinaLupte între daci și romani la Porolissum